Vă invităm într-o călătorie de excepție în „Țara Fiordurilor” pentru a admira minunile Mamei Natură cu care a fost binecuvântată această țară. Norvegia oferă o panoplie de peisaje printre cele mai spectaculoase din lume, cu fiorduri impresionante, cascade măreţe şi gheţari care par veşnici, cu vestita Rută de Aur alcătuită din Drumul Vulturilor și celebrul Drum al Trolilor. Veți parcurge Drumul Atlanticului care a fost desemnat „construcția secolului” din Norvegia, veți traversa poduri suspendate, impresionante lucrări inginerești puse în valoare și de frumuseţea rară a ţinuturilor de care sunt înconjurate, veți vedea cum natura şi amprenta umană se împletesc armonios, cum locuitorii țării trăiesc în armonie cu natura pe care au învățat să o cunoască și să o respecte, cu poveștile despre troli, și nu în ultimul rând veți descoperi orășele pitorești, locuri încărcate de istorie, precum Bergenul hanseatic. Nu ratați acest circuit complet pentru un grup de numai 20 de persoane!
Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Norvegia - marele circuit
Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Norvegia - marele circuit
Info insotitor: român şi ghizi locali
Obiective natura: Lacul Mjosa, Valea Gudbrand, Parcul Național Rondane, Insula Averoy, Fiordul Geiranger, Cascadele: „De syv sostrene”, „Friaren” , „Brudesloret”, Ghețarul Briksdal, Fiordul Sognefjord, Muntele Floyen, Fiordul Hardanger, Cascada Voringsfossen, Platoul Hardangervidda, Parcul Vigeland din Oslo
Obiective arta: „Turnul lacului Mjosa”, Clădirea Mjostarnet, Muzeul Maihaugen, Muzeul Olimpic, Lysgardsbakken, Fortăreața Bergenhus; Holmenkollen, Cetatea Akershus, Catedrala, Parlamentul, Opera, Primăria, Bulevardul Karl Johansgate, Palatul regal, Muzeul Fram, Muzeul Kon-Tiki, Muzeul Viking, Muzeul Satului Norvegian din Oslo
Obiective traditii: Drumul Atlanticului, Ruta de Aur: Drumul Trolilor și Drumul Vulturilor, Piața de pește din Bergen
Obiective distractii: Croazieră de la Geiranger până la Hellesylt, Croaziera Asfinţitului în Oslo
Info tarif:
1780 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 395 EURO
1705 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 395 EURO
tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 25 turişti; pt. 20-24 turişti, tariful se va majora cu 95 euro/pers.
Nr minim de turisti: 25
Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 7
Cină: 3
PROGRAMZiua 1. Bucureşti – Varșovia – Oslo (60 km)- Masa: În avion
- Cazare: Hotel Comfort Karl Johan (sau similar)
- Transport: Avion
Autocar
- Obiective: Holmenkollen
Akershus
Domkirke – Catedrala
Stortinget – Parlamentul
Operă
„Codul de bare”
Radhuset - Primăria
Bulevardul Karl Johans gate
Palatul Regal
Parcul Vigeland
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă, la ora 03:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Lot Polish Airlines). Plecare spre Varșovia cu compania Lot Polish Airlines, zbor LO 644 (05:25 / 06:10), de unde se va pleca cu zborul LO 481 (07:55 / 09:55) spre Oslo, capitala Norvegiei. Situat între fiordul cu același nume și pădure, Oslo este fără îndoială capitala europeană cea mai apropiată de natură. Însoţiţi de ghidul local, vom face un tur panoramic al oraşului, care va include Holmenkollen celebra trambulină pentru sărituri cu schiurile, Akershus, cetatea medievală care nu a fost cucerită niciodată, transformată în castel în sec. al XVII-lea, ce reprezintă cel mai important monument medieval al Norvegiei, Domkirke - Catedrala, Stortinget - Parlamentul, uimitoarea Operă construită din marmură albă chiar pe malul apei, „Codul de bare”, poreclă primită de clădirile din cartierul de afaceri din Bjorvika, Radhuset - Primăria, unde anual, pe data de 10 decembrie, se decernează premiul Nobel pentru Pace, Bulevardul Karl Johans gate, principala arteră a orașului care se întinde de la gară la Palatul Regal, construit în sec. al XIX-lea și unde încă locuiește familia regală. Vom vizita în continuare Parcul Vigeland, cel mai mare parc al oraşului aflat printre cele mai vizitate atracții din Norvegia, cel mai mare parc cu sculpturi din lume creat de același artist, cu 192 de sculpturi în granit, bronz şi fier, totalizând 650 de figuri executate de sculptorul Gustav Vigeland, expuse în aer liber. Cazare în Oslo la Hotel Comfort Karl Johan (sau similar).
Ziua 2. Oslo – Lillehammer – Svingvoll (200 km)- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Thon Hotel Skeikampen (sau similar)
- Transport: Autocar
- Descriere: Mic dejun. Dimineața vom avea timp liber pentru explorarea individuală a oraşului și descoperirea noilor sale atracții precum impresionantul muzeu dedicat lui Edward Munch, unul dintre cele mai mari muzee din lume dedicat unui singur artist, noua bibliotecă Deichman care se numără printre cele mai moderne din Europa, vechile docuri ale portului Oslo, Aker Brygge, o zonă elegantă și la modă, plină cu magazine și restaurante sau Tjuvholmen, o replică ultramodernă a Veneției! După-amiază ne vom deplasa spre Lillehammer. Traseul ne va purta pe malurile celui mai mare lac din Norvegia, Lacul Mjosa, care are o lungime de 117 km și o suprafață de 365 km2. Vom face un stop pentru fotografii la „turnul lacului Mjosa” - Mjostarnet, clădire multifuncțională de 18 etaje, oficial cea mai înaltă clădire de lemn din lume de 85,4 m înălțime, după care vom continua spre Lillehamer, renumit pentru organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din anul 1994. Aerul curat, peisajele variate, evenimentele culturale, muzeele cu tematici diferite precum Muzeul de Artă, Muzeul de Automobile şi Muzeul Olimpic, fac din Lillehammer un oraş al culturii, al expoziţiilor şi al festivalurilor, fiind în acelaşi timp şi o renumită staţiune de schi datorită poziţionării sale într-una dintre cele mai frumoase zone montane ale ţării. Ne vom deplasa în continuare pe Valea Gudbrand, însoțiți de peisaje montane cu păduri, ferme și mici așezări care ne vor aminti de cunoscutul erou literar Peer Gynt. Cină și cazare în Svingvoll la Thon Hotel Skeikampen (sau similar).
Ziua 3. Svingvoll – Oppdal – Kristiansund (390 km)- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Quality Grand (sau similar)
- Transport: Autocar
- Obiective: Parcul Național Dovrefjell-Sunndalsfjella
Popas în Oppdal
- Descriere: Mic dejun. În această zi vom pleca spre zona fiordurilor din vestul Norvegiei. Vom traversa Parcul Național Dovrefjell-Sunndalsfjella una dintre cele mai emblematice zone montane din Norvegia, un loc care a modelat identitatea norvegiană de mii de ani, adăpostul renului sălbatic, al boului moscat și al vulpei arctice, ce oferă un peisaj variat, cu o moștenire culturală bogată și o natură care taie răsuflarea. Vom face un popas în Oppdal, cunoscută stațiune pentru sporturile de iarnă, de unde ne vom deplasa în continuare spre Sunndalsora, urmând ca după-amiază să ajungem la Kristiansund, care până la sfârșitul sec. al XVIII-lea, a fost cel mai mare exportator de cod uscat și sărat (klippfisk) din Norvegia, exportat în principal către țările mediteraneene, unde este cunoscut sub numele de bacalao. Orașul este implicat în prezent în activitățile referitoare la petrolul și gazele din Marea Nordului, are o arhitectură distinctivă, cu diferite nuanțe de roșu, galben și verde, ceea ce i-a adus porecla de oraș policrom sau oraș multicolor și se bucură de o viață culturală intensă și variată cu numeroase festivaluri. Un mod inedit de a vedea orașul este cu Sundbatene, cel mai vechi sistem de transport public din lume încă în funcțiune, compus din ferry-boat-uri care transportă pasagerii între cele patru insule ale orașului. Cazare în Kristiansund la Hotel Quality Grand (sau similar).
Ziua 4. Kristiansund – Drumul Atlanticului – Ruta de Aur: Drumul Trolilor – Drumul Vulturilor – Geiranger – Hellesylt – Innvik (290 km)- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Innvikfjord (sau similar)
- Transport: Autocar, ferry-boat
- Obiective: Drumul Atlanticului
Drumul Trolilor
Drumul Vulturilor
Norddalsfjord
Fiordul Geiranger
Croazieră de la Geiranger până la Hellesylt
Cascada „De syv sostrene” - Cele șapte surori
Cascada „Friaren” - Pretendentul
Cascada „Brudesloret” - Voalul Miresei
- Descriere: Mic dejun. Itinerariul zilei ne va purta către Drumul Atlanticului, un drum unic care ne va duce chiar pe marginea oceanului și care în anul 2005 a fost desemnat „construcția secolului” din Norvegia, ce leagă Insula Averoy cu continentul printr-o serie de mici insule și insulițe legate de un total de opt poduri de peste 8274 m. Curbe strânse, natură sălbatică şi un peisaj spectaculos sunt ingredientele care transformă o călătorie pe Drumul Atlanticului într-una din cele mai frumoase experienţe. Deschis în 1989, Drumul Atlanticului are statutul de traseu turistic național și întreaga porțiune dintre Kristiansund și Bud este o experiență continuă plină de peisaje de coastă, cultură și istorie, experiență ce ne va oferi amintiri de neuitat. Pe traseu ne vom opri în locurile special amenajate pentru a face fotografii, a ne bucura de aerul sărat și de priveliștile magnifice. Vom traversa cu ferry-boat-ul Moldefjord de la Solnes la Afarnes îndreptându-ne spre Geiranger pe extraordinara Rută de Aur alcătuită din Drumul Trolilor și Drumul Vulturilor, despre care legenda spune că numai fiinţe cu puteri supranaturale ar fi putut să-l construiască, un traseu rutier deosebit de pitoresc și spectaculos. Șerpuind pe pante abrupte înguste de munte, mărginite cu balustrade de piatră, drumul montan Trollstigen - Drumul Trolilor s-a deschis în anul 1936 și este o mărturie a abilităților extraordinare de inginerie și construcție, folosind cele mai simple instrumente din anii ‘30. Vom poposi în punctul de panoramă pentru a admira și fotografia măreția naturii. Traseul zilei va continua prin peisajul alpin cu lacuri glaciare, morene şi gheţari, vom traversa Norddalsfjord de la Linge la Eidsdal, după care vom parcurge Drumul Vulturilor, o secvenţă incredibilă de serpetine care ne va oferi privelişti spectaculoase asupra Fiordului Geiranger descris adesea ca fiind cel mai frumos fiord din întreaga Norvegie, care apare deseori pe listele celor mai spectaculoase locuri din lume, pe care vom avea ocazia de a-l admira într-o croazieră mirifică de la Geiranger până la Hellesylt. Peisajele deosebite au făcut ca întreaga zonă să fie inclusă în Patrimoniul Mondial Natural UNESCO, iar printre atracţiile pe care le vom vedea sunt celebrele cascade „De syv sostrene” - Cele șapte surori, „Friaren” - Pretendentul și „Brudesloret” - Voalul Miresei. Vom admira această creație uluitoare a Mamei Natură, subliniată de voința omului de a-și câștiga existența pe părțile abrupte ale muntelui la fermele ce se regăsesc în peisaj. De la Hellesylt ne vom îndrepta spre Innvik pentru cină și cazare la Hotel Innvikfjord (sau similar).
Ziua 5. Innvik – Olden – Gheţarul Briksdal – Fjærland – Laerdal (250 km)- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Laerdal (sau similar)
- Transport: Autocar
- Obiective: Ghețarul Briksdal
Muzeul Ghețarilor Norvegieni
Ghețarul Boyabreen
Sognefjord
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Olden, de unde de-a lungul unei văi pitorești vom ajunge la Ghețarul Briksdal, o limbă a marelui Jostedalsbreen, cel mai întins gheţar continental din Europa. O drumeție de aprox. 45 minute (sau contra cost cu mașinuța „trolilor”) ne va conduce prin superbul peisaj montan la baza ghețarului, prilej de avea un contact direct cu natura și de a observa până unde cobora limba de gheață în secolele trecute. Ne vom deplasa apoi către zona Fjærland unde vom putea vizita Muzeul Ghețarilor Norvegieni, pentru a ne dezvolta cunoștințele cu privire la ghețari și climă, și unde într-o manieră distractivă și interesantă, vom obține răspunsuri la întrebări precum „De ce ghețarul este albastru?”, „De ce este fiordul verde?” sau „Cum s-au format fiordurile?”. Nu departe de muzeu vom întâlni cel mai ușor accesibil și spectaculos dintre brațele ghețarului Jostedalsbreen, respectiv Ghețarul Boyabreen din Fjærland. De aici traseul zilei va continua spre cel mai lung şi cel mai adânc fiord din Norvegia, al doilea ca mărime din lume, Sognefjord - Fiordul Rege. Cazare în Laerdal la Hotel Laerdal (sau similar).
Ziua 6. Laerdal – Gudvangen – Flam – Myrdal – Voss – Bergen (245 km)- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Magic Kløverhuset (sau similar)
- Transport: Autocar, tren
- Optionale: „Norvegia în miniatură”
- Descriere: Mic dejun. În prima parte a zilei vom traversa maiestuoasa întindere de apă a Sognefjord-ului, de la Mannheller la Fodness. Vă propunem o excursie opțională numită „Norvegia în miniatură” care include una dintre cele mai cunoscute croaziere cu ferry-boat-ul de la Flam la Gudvangen pe Næroyfjord, cel mai îngust și faimos braț din Sognefjorden, cu o lățime de numai 250 m, urmată de una dintre cele mai frumoase călătorii cu trenul din lume, cu Flamsbana, care va porni din Flam, până la munții înalți din stația Myrdal, parcurgând cele mai frumoase peisaje ale Norvegiei de Vest. Din Myrdal vom călători cu trenul înapoi la Flam unde ne vom întâlni cu cei care nu au participat la excursie şi care s-au deplasat de la Gudvangen cu autocarul. Ne vom îndrepta apoi spre Bergen, unul dintre cele mai frumoase oraşe port din Norvegia, de un farmec aparte, înconjurat de 7 dealuri şi tot atâtea fiorduri. Numit și „poarta către fiorduri”, Bergen se numără printre cele mai renumite locuri turistice din lume, farmecul său unic fiind oferit de modul ideal în care combină natura, cultura, istoria și viața urbană foarte animată. Vă recomandăm să urcați cu popularul funicular Floibanen, pe Muntele Floyen pentru o vedere panoramică magnifică asupra orașului, munților și fiordurilor. Cazare la Hotel Magic Kløverhuset (sau similar).
Ziua 7. Bergen – Fiordul Hardanger – Platoul Hardangervidda – Al (270 km)- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Thon Hotel Hallingdal (sau similar)
- Transport: Autocar
- Obiective: Fortăreața Bergenhus
Hardangerfjord
Popas la Steinsdalsfossen
Podul Hardangerbrua
Cascada Voringsfossen
Platoul Hardangervidda
- Optionale: Hardanger Akvasenter
- Descriere: Mic dejun. Dimineața va fi dedicată vizitării orașului Bergen, care a reușit să păstreze atmosfera unui oraș hanseatic al cărui farmec îl vom descoperi într-un tur pietonal. Ne vom întoarce în timp parcurgând străzile înguste, întunecate și misterioase din Bryggen, fostul cartier hanseatic, o parte istorică vie a orașului inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Vom continua cu Fortăreața Bergenhus, care adăpostea în Evul Mediu, când Bergen era capitala țării, reședința regală din care se mai păstrează în prezent Hakonshallen și Turnul Rosenkrantz. Ne vom muta apoi în atmosfera plină de viață din pitoreasca Piață de pește, una dintre cele mai vizitate piețe în aer liber din Norvegia. Ne vom îndrepta apoi spre un alt fiord celebru, căci dacă Sognefjord este regele fiordurilor din vestul Norvegiei, Hardangerfjord este cu siguranță regina. Fiordul Hardanger lung de 179 km oferă un peisaj care îl va fermeca chiar și pe cel mai experimentat călător. Înainte de a ajunge pe malurile acestuia, vom face un scurt popas la Steinsdalsfossen, una dintre cele mai spectaculoase cascade din Norvegia. Pe traseu vom putea face opțional o vizită inedită la Hardanger Akvasenter, un centru de acvacultură unde o expoziție interactivă și captivantă ne va oferi o perspectivă unică asupra modului de creștere a somonului norvegian. Vom continua deplasarea pe malurile fiordului pe care-l vom traversa pe modernul pod suspendat Hardangerbrua, cel mai lung de acest gen din Norvegia, după care vom străbate drumul finalizat în anul 1916, care ne va conduce la Cascada Voringsfossen, cea mai înaltă din Norvegia, ce are o cădere liberă de 145 m și o cădere totală de 182 m. După o pauză de fotografii ne vom îndrepta spre Geilo traversând Platoul Hardangervidda, cel mai mare platou de mare altitudine din Europa. Cu cei 8.000 km², Hardangervidda este cel mai mare parc național din Norvegia cunoscut pentru peisajele sale incredibil de frumoase, dar și pentru turmele de reni sălbatici. Vom continua pitorescul traseu la Geilo, una dintre primele și cele mai mari stațiuni de schi din Norvegia. Accesul facil datorat liniei de cale ferată inaugurată la sfârșitul sec. al XIX-lea, mai întai între Bergen și Voss, ulterior extinsă până la Oslo, a dus la transformarea localității Geilo într-o destinație de top care atrage un număr mare de turiști atât în timpul sezonului de iarnă cât și pe durata verii. Cină și cazare în Al la Thon Hotel Hallingdal (sau similar).
Ziua 8. Al – Oslo – Varșovia – Bucureşti- Masa: Mic dejun
- Transport: Autocar
Avion
- Descriere: Mic dejun. Transfer la aeroportul din Oslo pentru plecarea spre Varșovia cu compania Lot Polish Airlines, zbor LO 484 (19:45 / 21:40), de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul LO 643 (23:00 / 01:50).
Ziua 9. Bucureşti- Transport: Avion
- Descriere: Sosire la Bucureşti la ora 01:50