Scoția este un ţinut învăluit în mituri şi romantism, cu o istorie bogată şi unele dintre cele mai frumoase peisaje din lume, care amintesc despre un trecut plin de eroism, lupte ce îşi fac auzit ecoul peste secole, iar castelele impunătoare par desprinse dintr-o străveche legendă înţesată cu intrigi şi cavaleri în armură. Vă invităm să descoperiţi peisajele sălbatice ale Ţinuturilor Înalte, Insulele Hebride cu celebra „inimă neolitică” de la Orkney, faimoasele castele şi fortăreţe medievale care au stat la baza numeroaselor filme de succes, oraşele pline de viaţă precum Edinburgh, Aberdeen, Fort William şi Glasgow şi nu în ultimul rând să vă bucuraţi de ospitalitatea acestor oameni minunaţi, îmbrăcaţi în kilt, care vă vor îndemna la un pahar de whisky, băutura lor tradiţională.
Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Scoția – Marele Circuit cu Insulele Orkney și Insula Skye Din Arhipelagul Hebridelor Interioare
Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Scoția – Marele Circuit cu Insulele Orkney și Insula Skye Din Arhipelagul Hebridelor Interioare
Info insotitor: român şi ghizi locali
Obiective natura: Calton Hill din Edinburgh, coasta Mării Nordului, Stânca “Tronul lui Arthur”, Râurile Dee şi Don, Parcul Național Cairngorms, Loch Ness, Insulele Orkney, Scapa Flow, Insula Skye, Kyle of Lochalsh, Parcul Național Kintail, Muntele Ben Nevis, Râul Clyde
Obiective arta: Edinburgh cu Capela Rosslyn, Castelul Edinburgh, Piatra Destinului, Observatorul, Monumentul Național, Monumentul Nelson, Monumentul Burns, Princess Street, Biserica High Kird of St. Giles, Capela Thistle şi Palatul Holyroodhouse, Abația Dunfermline, Perth, Palatul Scone, Castelul Glamis, Castelul Balmoral, Catedrala Medievală din Elgin, situl preistoric Clava Kairns, Castelul Dunrobin, Ulapool, Situl Skara Brae, Inelul de Brodgar şi Pietrele de la Stenness, Portree, Castelul Eilean Donan, Fort William, Castelul Stirling, Glasgow cu Catedrala şi Colecția Burrell
Obiective traditii: Cină cu spectacol scoţian
Obiective distractii: Vizitarea distileriei de whisky cu degustarea tradiţionalului whisky scoţian, măiestria dresorilor de şoimi din grădinile Castelului Dunrobin
Info tarif:
2840 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 980 EURO
tarif cu toate taxele incluse, valabil pt. un grup minim de 25 turiști; pt. 20-24 turişti, tariful se va majora cu 230 euro/pers.
Nr minim de turisti: 25
Observatii tarif: IMPORTANT:
Deoarece în Marea Britanie plăţile trebuie făcute în moneda naţională, GBP (lire), TARIFUL ESTE CALCULAT PE BAZA URMĂTORULUI CURS: 1 GBP = 1,2 EURO; eventualele modificări de curs se vor aplica la momentul ultimei plăți şi vor putea afecta tariful final în ambele sensuri
Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 10
Cină: 2
PROGRAMZiua 1. Bucureşti – Amsterdam – Edinburgh- Cazare: Hotel Holiday Inn Edinburgh 4* (sau similar 4*)
- Transport: Avion, autocar
- Obiective: Capela Rosslyn
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 05:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei KLM). Plecare spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 1372 (07:00 / 08:55), de unde se va pleca spre Edinburgh cu zborul KL 927 (12:15 / 12:40). Odată ajunşi în Edinburgh, circuitul nostru va începe „în forţă”, deoarece vom pleca spre Capela Rosslyn, devenită celebră în toată lumea datorită romanului Codul lui Da Vinci, scris de Dan Brown. Ne vor trebui doar câteva minute în biserică pentru a înţelege de unde a apărut această conspiraţie, deoarece, din exterior, capela nu pare a fi un loc potrivit pentru a ascunde ceva valoros, fiind nu cu mult mai mare faţă de o biserică de ţară. Interiorul capelei dă însă senzaţia că parcă ar ascunde ceva misterios sub sculpturile care acoperă pereţii şi tavanul. Potrivit legendei, comoara Cavalerilor Templieri ar fi depozitată aici, într-un loc secret, a cărui intrare este mascată de un zid de piatră. De-a lungul timpului s-au făcut diverse presupuneri despre această comoară, unii susţinând că aceasta este fie Sfântul Graal, fie sulurile sacre din timpul lui Hristos, fie un fragment din crucea pe care a murit Mântuitorul sau chiar capul Său îmbălsămat. În versiunea de film a Codului lui Da Vinci, profesorul care a intrat în Rosslyn Chapel se uită cu respect la zidurile aglomerate şi spune: „creştină, evreiască, egipteană, masonică, păgână”, bifând influențele prezente. Transfer pentru cazare în Edinburgh la Hotel Holiday Inn Edinburgh 4* (sau similar 4*).
Ziua 2. Edinburgh- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Holiday Inn Edinburgh 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Tur pietonal Edinburgh:
Castelul Edinburgh
Calton Hill
Observatorul
Monumentul Național
Monumentul Nelson
Monumentul Burns
- Optionale: Seara scoţiană cu cină
Princess Street
Biserica High Kird of St. Giles
Capela Thistle
Palatul Holyroodhouse
- Descriere: Mic dejun. Zi dedicată vizitării capitalei Scoţiei, Edinburgh, una dintre cele mai frumoase aşezări din lume, cunoscută şi sub numele de „Atena Nordului”. Dimineaţa vom face un tur pietonal însoţiţi de ghidul local, în timpul căruia vom vizita partea veche a oraşului, în care se află Castelul Edinburgh, situat pe locul unei vechi fortăreţe din sec. al V-lea, prilej de a admira bijuteriile coroanei scoţiene şi „Stone of Destiny”, în traducere Piatra Destinului, unde erau încoronaţi regii scoţieni. În continuarea turului vom ajunge în New Town, partea nouă a oraşului situată la nord de Princess Street, un exemplu de planificare urbană din sec. al XVIII-lea, în contrast cu haosul medieval al oraşului vechi. Această juxtapunere arhitecturală care intrigă, nu este egalată de nici un alt oraş european. La est de New Town, Calton Hill este o excrescenţă vulcanică, care oferă o privelişte superbă asupra oraşului. În vârful acestui deal vom vedea Observatorul, cu un dom în stil grecesc, Monumentul Naţional, o copie neterminată a Panteonului din Atena, Monumentul Nelson şi Monumentul Burns. După-amiază timp liber pentru cumpărături sau pentru explorarea individuală a oraşului. Se poate face o plimbare pe Princess Street, inima oraşului, una dintre cele mai agitate străzi din Europa sau se poate vizita Parlamentul, în prezent sediul judecătoriei, Biserica High Kirk of St. Giles, care are un turn sub formă de coroană, cu superba Capelă Thistle sau Palatul Holyroodhouse, reşedinţa oficială a Majestăţii Sale Regele, atunci când se află în Scoţia. În strânsă legătură cu Maria Stuart, regina scoţienilor, cunoscută prin tragicul său sfârşit, Holyroodhouse oferă fascinante imagini din trecutul său glorios. Tot aici se află „Arthur’s Seat”, în traducere Tronul lui Arthur, sub forma unei stânci aflate în spatele Palatului Regal Holyroodhouse. Opţional, seară scoţiană cu cină. Ne vom bucura de muzică tradiţională, cimpoi şi dansuri, antren, kilt şi haggis, preparat tradiţional scoţian însoţit neapărat de un pahar de whisky. Cazare în Edinburgh la Hotel Holiday Inn Edinburgh 4* (sau similar 4*).
Ziua 3. Edinburgh – Dunfermline – Perth – Scone – Dundee – Glamis – Aberdeen- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Aloft Aberdeen Teca 3* (sau similar 3*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Abația Dunfermline
Tur panoramic Perth
Palatul Scone
Castelul Glamis
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Abaţia Dunfermline, una dintre cele mai vechi aşezări din Scoţia, fiind primul loc din istorie de înmormântare a monarhilor scoţieni. Dunfermline reprezintă de fapt rămăşiţele unei mănăstiri benedictine fondată în sec. al XI-lea de către Regina Margareta, aici fiind înmormântat Regele Robert Bruce, cel care s-a luptat pentru dreptul Scoției de a fi o naţiune independentă. Complexul abaţiei cuprinde şi ruinele unui palat construit de Regele James al VI-lea în sec. al XVI-lea, a cărui soţie, Anna de Danemarca, l-a născut în acest loc pe Charles I, ultimul monarh născut în Scoţia. În continuarea zilei ne vom continua traseul spre Perth, fosta capitală a Scoției timp de cinci secole, care, cu arhitectura sa remarcabilă, istoria bogată şi scena culturală vibrantă, are multe de oferit vizitatorilor. Ne vom îndrepta apoi spre Palatul Scone pentru a vizita locul unde se încoronau regii Scoţiei, care adăpostea odată „Stone of Destiny”, fiind în prezent reşedinţa contelui de Mansfield. În continuarea zilei vom vizita Castelul Glamis, casa dinastiei Lyon, locul unde a copilărit Regina Mamă Elisabeta şi unde s-a născut Prinţesa Margareta. De asemenea, acesta este cunoscut şi ca unul dintre cele mai bântuite castele din Marea Britanie, având multe astfel de poveşti şi legende, care sunt vehiculate încă din sec. al XIX-lea. După-amiază ne vom deplasa spre Aberdeen, oraş situat pe coasta Mării Nordului, la gurile de vărsare ale râurilor Dee şi Don, supranumit „Floarea Scoției”, datorită numeroaselor parcuri şi grădini şi „Oraşul de Argint”, datorită pietrelor de culoare gri din care sunt construite clădirile vechi ale oraşului. Cazare în Aberdeen la Hotel Aloft Aberdeen Teca 3* (sau similar 3*).
Ziua 4. Aberdeen – Balmoral – Elgin – Inverness- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Courtyard Inverness Airport 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Castelul Balmoral
Distilerie de whisky cu degustare
Elgin: Catedrala Medievală
Mănăstirea Pluscarden
- Descriere: Mic dejun. Itinerarul zilei ne va purta spre Inverness, un orăşel turistic, aflat la căpătul canalului Caledonian. Pe parcursul drumului vom vizita Castelul Balmoral, reşedinţa de vară a Familiei Regale Britanice încă din anul 1852, când a fost cumpărat de Prinţul Albert, soţul Reginei Victoria (vizita poate fi restricționată în funcție de programul monarhic). Ne vom opri apoi la una dintre faimoasele distilerii de whisky din Highlands, unde vom putea vedea şi înţelege procesul de producţie al acestei licori numite de celţi „apa vieţii” şi nu în ultimul rând vom degusta tradiţionalul whisky scoţian (vizită inclusă). Ne vom continua traseul spre Elgin, unde vom vedea ruinele catedralei medievale, supranumită „lanterna nordului”, în trecut una dintre cele mai mari şi impresionante din Scoţia și vom putea vizita Mănăstirea Pluscarden, singura mănăstire medievală benedictină din Marea Britanie care încă servește scopului său original. Sosire în Inverness și cazare la Hotel Courtyard Inverness Airport 4* (sau similar 4*).
Ziua 5. Inverness – Loch Ness – Dunrobin – Thurso- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Premier Inn Thurso 3* (sau similar 3*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Lacul Loch Ness
Castelul Dunrobin
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre legendarul Loch Ness, unul dintre cele mai faimoase lacuri din lume, al doilea ca mărime din Scoţia, cu o lungime de 37 km, o lăţime de 1 km şi o adâncime de 230 m. Se spune că în acest lac trăieşte un animal acvatic misterios şi monstruos, care iese uneori la suprafaţă, denumit în limbaj popular „Monstrul din Loch Ness” sau pe scurt, Nessie. Mai multe persoane susţin că l-au zărit, dar cercetările care s-au făcut nu au condus la niciun rezultat concludent. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Thurso, însă pe parcurs vom vizita Castelul Dunrobin, unul dintre cele mai vechi castele din Scoţia, fiind în acelaşi timp şi cel mai nordic castel, locuit de-a lungul secolelor de ducii de Sutherland. În grădinile castelului vom putea admira măiestria dresorilor de şoimi, o veche îndeletnicire scoţiană. Ne vom îndrepta apoi spre Thurso, oraş-port situat în nordul Scoţiei, în zona istorică Caithness, unde ne vom caza la Hotel Premier Inn Thurso 3* (sau similar 3*).
Ziua 6. Thurso – Insulele Orkney – Dornoch- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Dornoch Castle 3* (sau similar 3*)
- Transport: Autocar, ferry-boat
- Obiective: ferryboat spre Insulele Orkney
Situl Skara Brae
Mormântul de la Maeshowe
Inelul de Brodgar
Pietrele de la Stenness
- Descriere: Mic dejun. Dimineața ne vom îndrepta spre portul de unde vom îmbarca pe ferryboat-ul care ne va duce în Insulele Orkney. Vom ajunge la Stromness, al doilea oraş ca mărime din Orkney, unde vom vizita Skara Brae, un sit vechi de 5.000 de ani, care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, fiind unul dintre cele 4 situri care alcătuiesc „inima neolitică Orkney”, alături de Maeshowe, Pietrele de la Stenness şi Inelul de Brodgar. Mai vechi decât Stonehenge sau Marile Piramide, situl a fost supranumit „Pompeiul Scoției”, datorită bunei sale conservări. Descoperit în urma unei furtuni în anul 1850, situl ne va dezvălui o imagine impresionantă a vieţii strămoşilor noştri, structurile din acest sat semi-subteran fiind într-o stare excelentă. În continuarea zilei vom vizita celelalte monumente preistorice-britanice importante de pe insulă şi anume celebrul mormânt de la Maeshowe, Inelul de Brodgar, precum și Pietrele de la Stenness. Acestea au fost construite cu mai bine de 4.500 de ani în urmă, reprezentând cercuri ceremoniale din pietre înalte, spectaculoase, în jurul acestora fiind dispuse cel puţin 13 movile funerare preistorice. Întoarcere cu ferryboat-ul pentru cazare în Dornoch la Hotel Dornoch Castle 3* (sau similar 3*).
Ziua 7. Dornoch – Inverewe – Gairloch – Eilean Donan – Oban- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Muthu Alexandra 3* (sau similar 3*)
- Transport: Autocar
- Obiective: grădinile Inverewe
Gairloch
Castelul Eilean Donan
Parcul Național Kintail
- Descriere: Mic dejun. În această zi vom parcurge unul dintre cele mai frumoase drumuri panoramice din lume, care ne va duce de pe coasta de est a Scoției pe coasta de vest prin mijlocul fiordurilor si a zonei muntoase cunoscută sub numele de Highlands. Vom vizita grădinile Inverewe recent numite Grădinile Anului din Regatul Unit de catre BBC Countryfile, după care ne vom îndrepta spre Gairloch, o comunitate mică și pitorească situată pe coasta de nord-vest a Scoției, în regiunea Wester Ross, cunoscută pentru peisajele sale spectaculoase, care combină munți impunători, plaje cu nisip fin și golfuri izolate. În continuarea zilei vom vizita magnificul Castel Eilean Donan, una dintre cele mai reprezentative imagini scoţiene, văzut adesea în filme şi recunoscut în întreaga lume pentru frumuseţea sa. Construit în sec. al XIII-lea şi restaurat mai târziu, în sec. al XX-lea, acest castelul impunător de piatră situat strategic pe o mică insulă, cu vedere la Insula Skye, se încadrează perfect în regiunea în care se află şi anume în Parcul Național Kintail, poarta vestică de intrare în Highlands (Ţinuturile Înalte). Sosire în Oban pentru cină și cazare la Hotel Muthu Alexandra 3* (sau similar 3*).
Ziua 8. Oban – Insula Skye – Fort William – Oban- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Muthu Alexandra 3* (sau similar 3*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Insula Skye
Portree: tur panoramic
Skye Museum of Island Life
Fort William
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Kyle of Lochalsh, poarta de intrare către Insula Skye, care face parte din Arhipelagul Hebridelor Interioare. Vom face turul insulei renumită pentru frumuseţea naturală, istoria şi fauna sălbatică, menţionate în poeme şi cântece ca Eilean Cheo sau Insula Înceţoşată. Potrivit celebrei publicaţii Naţional Geographic, insula se află pe locul al patrulea în topul celor mai frumoase insule din lume, numărându-se printre preferatele turiştilor datorită peisajului de vis creat de formaţiunile de rocă ciudate şi de plajele nesfârşite. Populaţia insulei este foarte mică, dar cu tradiţii străvechi, care datează încă din Epoca de Piatră, fiind dominată în principal de 2 clanuri, MacLeod şi Donald. Vom face un tur panoramic în Portree, capitala insulei, vom vedea formațiunile stâncoase Kilt Rock, precum și Muzeul dedicat tradițiilor și vieții din Insula Skye (Skye Museum of Island Life), după care vom traversa podul care leagă Insula Skye de uscat, îndreptându-ne spre orașul aflat pe malul lacului Loch Linnhe, care face parte din Canalul Caledonian, respectiv Fort William, localitate situată la poalele celui mai înalt munte din Scoţia, Ben Nevis. Cină și cazare în Oban la Hotel Muthu Alexandra 3* (sau similar 3*).
Ziua 9. Oban – Stirling – Glasgow- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Voco Grand Central Centre 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Castelul Stirling
Tur panoramic Glasgow:
Catedrala
Colecția Burrell
- Descriere: Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre Castelul Stirling, situat în oraşul cu acelaşi nume, unul dintre cele mai importante castele din Scoţia, atât din punct de vedere arhitectural, cât şi din punct de vedere istoric. Una dintre reşedinţele preferate ale monarhilor ţării, cu precădere a celor din dinastia Stuart, castelul se înalţă pe un perete de stâncă vulcanică şi aminteşte de eroul naţional William Wallace, personajul principal al celebrului film Braveheart. Toată zona care include grădinile, Capela Regală sau Marea Sală, Palatul Regal sau Clădirea Veche a Regelui, pare desprinsă din Evul Mediu. Ne vom deplasa apoi spre Glasgow, considerat a fi cel mai popular oraş scoţian, situat pe malurile râului Clyde, cel mai mare centru industrial al ţării, inima culturii şi civilizaţiei scoţiene, un oraş viu, pasional chiar, cu o atmosferă unică care ne va încânta. Însoţiţi de ghidul local, vom face un tur panoramic de oraş, care va include partea medievală, cu Catedrala St. Mungo ridicată în sec. al XII-lea, singura catedrala medievală scoţiană care a scăpat de distrugere în timpul lui Henric al VIII-lea. Vom avea prilejul de a admira şi colecţia Burrell, cea mai frumoasă colecţie individuală de artă şi artefacte din Scoţia, cu peste 9.000 de exponate, ce a aparţinut industriaşului Sir William Burrell, care a donat-o oraşului său natal în anul 1944. Cazare în Glasgow la Hotel Voco Grand Central Centre 4* (sau similar 4*).
Ziua 10. Glasgow – Castelul Culzean – Glasgow- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Voco Grand Central Centre 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Optionale: Castelul Culzean
- Descriere: Mic dejun. Timp liber pentru plimbări și vizite individuale în Glasgow sau opțional excursie de jumătate de zi la magnificul Castel Culzean, construit pe vârful unei stânci, una dintre cele mai mari realizări ale arhitectului scoțian, Robert Adam. Este una dintre cele mai faimoase atracții turistice din regiune datorită arhitecturii sale impunătoare, poziției pitorești și a bogatei sale istorii. În semn de recunoaștere din partea poporului scoțian, un apartament de la etajul castelului a fost dat în proprietate pe viață generalului Eisenhower. Alături de o colecție de picturi, arme, mobilier și porțelanuri, exista și o mică colecție-muzeu care comemorează realizările lui Eisenhower. Castelul este de asemenea înconjurat de grădini spectaculoase și o pădure care adăpostește o diversitate de faună și floră, există trasee de drumeții și o peșteră misterioasă cunoscută sub numele de Peștera Castelului. Cazare în Glasgow la Hotel Voco Grand Central Centre 4* (sau similar 4*).
Ziua 11. Glasgow – Amsterdam – Bucureşti- Masa: Mic dejun, în avion
- Transport: Autocar, avion
- Descriere: Mic dejun. Timp liber pentru activități individuale până la ora transferului la aeroport pentru plecarea spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 1476 (16:55 / 19:30), de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul KL 1379 (20:55 / 00:35).
Ziua 12. Bucureşti- Descriere: Sosire la București la ora 00:35.